Showing posts with label e o zi de primavara. Show all posts
Showing posts with label e o zi de primavara. Show all posts

Tuesday

Uitarea

Primul si cel mai simplu pas in definirea uitarii, il facem deschizand dexul sau un link care sa ne trimita spre dex. Apoi cautam UITAREA si ceva din ceea ce gasim se arata si mai jos.
UITÁRE, uitări, s.f. 1. Faptul de a uita, de a nu-şi aduce aminte (de cineva sau de ceva); lipsa oricărei amintiri. ♢ Uitare de sine = a) visare, reverie; b) nepăsare (altruistă) faţă de interesele proprii. ♢ Expr. A da (sau a lăsa) uitării (pe cineva sau ceva) = a nu se mai interesa, a înceta să mai iubească sau să-şi amintească (de cineva sau de ceva), a se sili să uite. ♦ Rătacire morală. 2.. Fig. Nefiinţă, neant. – V. uita.
Stateam intr-o seara de toamna in masina si beam o cafea, atunci a fost momentul in care am fost intrebata daca stiu care e lucrul cel mai de pret care i s-a dat omului. M-am gandit putin si i-am raspuns: GANDIREA! Imediat am fost contrazisa cu un alt raspuns: UITAREA. Mi s-au adus si argumente si am ajuns la aceeasi concluzie cu el. Daca nu am fi putut sa uitam, fie totul ar fi fost prea simplu, fie prea complicat.
In concluzie, uitarea este prietenul cel mai apropiat dupa un esec. Insa cel mai mare pacat, tristete, e ca uitam prea mult. Ne uitam prietenii cand ne indragostim, ne aducem aminte de ei dupa, uitam clipe care la un moment dat au fost importante pentru noi, ii uitam pe cei care nu mai apartim acestei lumi, dar care ne-au fost dragi la un moment dat. Uitam oameni pe care intr-un anumit timp ii iubeam cum nu ne puteam imagina vreodata ca vom putea iubi.
Uitam prea repede uneori... poate ca asta e punctul in care voiam sa ajung. Nu stiu daca te-am uitat in intregime, dar o mare parte din mine te-a uitat. Peste 2 zile sunt 2 saptamani de cand nu te-am mai vazut. Mi se pare ca a trecut o vesnicie. Iti multumesc macar pentru ca mi-ai dat sansa sa fiu fericita, m-ai lasat sa aleg ce vreau sa fac.
Nu stiu daca iti e dor, desi recunosc ca nu m-ar deranja deloc asta, nu stiu daca imi e dor, poate doar putin, dar nu te intereseaza oricum acest aspect...
Am citit zilele trecute un post intitulat ADIO. Sa stii ca atunci cand am inceput sa il citesc m-am gandit la tine. De cate ori mi-am dorit sa iti spun acelasi lucru. Dupa ce l-a citit si D-soara I., mi-a zis ca pare ca iti e dedicat. Hai sa il cautam si sa ii cerem scuze lui PADRE daca il deranjeaza cu ceva ca l-am adus pe acest blog si l-am adaptat la feminin sau masculin, in functie de caz.
"
Atat de mult mi-am dorit sa iti spun asta! De cate ori stateam si ma gandeam cand va veni clipa in care voi putea sa stau dreapta, fara nici cea mai mica retinere, si sa spun senina “Adio”.
M-am saturat de tine! M-am saturat sa te simt intotdeauna rece. Atat vroiam de la tine, un pic de caldura, sa imi simt sufletul cum tresalta macar un pic. Dar nu. Tot ce primeam din partea ta era… nimic… Esti un sloi, asta esti, incapabil de a face macar sa apara o floare. Sa-mi bag picioarele de nu am incercat. (...)
Si nu vroiam sa se termine. Dar a trebuit sa se termine, nu-i asa? A trebuit sa o faci din nou. asa cum ai facut-o si inainte. Macar o data speram sa fie altfel. Chiar speram! (...)
Asa ca iti spun adio. Nu te mai vreau. Nu vreau sa ma mai trezesc dimineata si sa vad ca tot nu esti aici. Du-te altundeva. Aici nu mai esti dorit. Crede-ma. Si nu e vorba doar de mine. Nimeni nu te mai vrea aici. Poate ca inainte cineva isi dorea sa te vada, ca poate i-ai lipsit. Dar si asta de rare ori. Asa ca pleaca! "
Stii cat de mult mi-am dorit sa renunt la tine, nu? Sa imi vad de viata mea, sa ma plimb de nebuna pe strazi, daca acela era lucrul care ma facea fericita, sa ma duc intr-un club sa dansez si sa beau salitos pana dimineata si apoi sa il intreb pe barman de unde si-a luat pierce-ul, sa stau cu prietenii si sa radem la bancuri seci, sa n-am bani, dar nu de asta sa depinda fericirea mea. Sa ma prinda zapada in tenesi si ametita de la putin alcool si sa alerg prin zapada, sa nu mai astept tramvaiul si sa ma bat cu bulgari cu Irina, sa am bani de tren, dar sa merg cu nashul acasa pt ca sunt simpatica si se poate... sa primesc mesaje de la toata lumea si sa nu ma mai deranjeze ca tu nu dai niciun semn.
Intr-o oarecare masura ma bucur ca s-a terminat tot, dar intr-o alta masura regret ca te-ai schimbat. Eee, nu mai e loc de pareri de rau. Viata si-a continuat traseul, ies vinerea si sambata in oras, in club sau la ping pong, cu el sau cu prietenii. Ma simt ca un om de 20 ani care traieste ca unul de 20, nu ca unul de 20 care traieste ca unul de 30. Ma simt altfel, intr-un mod ciudat cand sunt singura, de unde si teama de singuratate, intr-un mod teribil de bine cand sunt cu cine drag mie langa mine :)
Si, in incheiere, citate celebre :) and a big smile for everyone!
" Te uit pentru ca tu esti sufletul sufletului meu." R. Tagore
" Uitarea ni se pare o tragedie. Uitarea e suprema lasitate." V. Eftimiu
" Uitarea este un burete de stres pe care nu il gasesti niciodata cand ai nevoie." Pierre Veron
" Voi incerca sa uit. Aduceti-mi numai aminte!" Valeriu Butulescu
" Uitarea e prima facultate a omului." Albert Camus
" Viata nu-i posibila decat prin uitare." Emil Cioran



P.S. : Recunosc ca imi e dor sa mi se spuna "te iubesc, bazdaganie!" .

Monday

suntem putin luati



inca un inceput, inca un cont, printre atatea... azi, o zi ciudata... m-am trezit f ok pentru ca aveam si motive... ziua a continuat la fel pana mai devreme, cand am intrat intr-o stare confuza, intr-un stres din care scap mai greu... poate ca e vorba si de oboseala.
problema mea cea mare, e cum sa imi revin acum si unde gasesc lumea in care am sa ma simt libera? dar, exista o lume libera sau doar noi facem din lumea in care traim, o lume libera? atatea intrebari, niciun raspuns. dar il voi gasi eu daca voi stii unde sa caut. imi vin in minte versuri, imi tropaie muzica in cap... imi spune ca 'de data asta imi pasa'... dar oare asa sa fie? de ce mi-ar pasa? de cine? mereu o sa traiesc cu impresia ca nu-s chiar atat de buna. si cand spun asta nu ma crede nimeni, ca mai apoi sa se convinga si sa incerce sa ma ignore, desi eu spusesem adevarul, eu aratasem totul. deci, in toata plictiseala si in tot stresul asta, m-am hotarat sa imi fac si eu blog, ca doar de, nu mai e la moda hi5-ul ci, mai nou e cool sa ai blog... da, e cool, atata timp cat nu iti este descoperita identitatea. nu cred ca e cineva care sa spuna chiar tot pe blog, ca mai apoi sa fie aratat cu degetul... ne pasa de ceea ce cred ceilalti, chiar daca nu recunoastem, poate nu prea mult, dar suficient incat sa ne faca sa ne punem nijte intrebari in ceea ce ne priveste... pana la urma, viata e si dupa cum ti-o faci, imaginea ta ti-o poti crea, atata timp cat nu esti descoperit, cat nu iti e furata masca sub care te ascunzi. si pana la urma daca cineva te va cunoaste mai bine decat tine, de ce te-ar afecta? asta a vrut... si daca o sa se sperie, n-are decat, sa fuga! e si asta o forma de scapare, lasa, ce-i drept. un lucru e cert, viata e prea scurta... si daca o mai scurtezi si tu, prin ganduri si mii de intrebari, unde mai ajungi? ajungi in rai? in iad? sau unde? sub pamant... mult mai repede decat ai vrea... deci, in timpul ramas, trebuie sa faci tot ce vrei, sa traiesti ce iti doresti, sa lupti, sa fii acolo unde tu te simti liber. eu sunt undeva acolo... si uneori parasesc locul, dar cand mi se face dor ma intorc... e lumea mea si nu ma paraseste, imi pastreaza usa deschisa, nu imi inchide drumul... o alta problema sunt amintirile... eu traiesc din ele, traiesc pe spatele lor oare? i don't think so... as fi picat de prea multe ori :) and i'm still here. in picioare! hai k am inceput sa scap de stare :) daca ma iubeste se va intoarce :) eu am sa fiu aici... pana intr-o zi... si acea zi nu e azi