Exista viata in mine

In sfarsit simt si eu ca traiesc. Incep sa simt! Mi-e dor, nu doare... mi-aduc aminte de pauze din liceu, de colegi, prieteni, de prima betie, de cantari la chitara, de ore petrecute pe mal sau pe bancuta la gara, de emotii inainte de ora la mate, pe care le retraiesc si in perioada examenelor.
Iti mai aduci tu aminte cate zile m-ai asteptat la usa, doar ca sa fumam o tigara? Cu toate ca sunt inca ametita de la antibiotice, imi vin tot felul secvente in capsor :)
Din tot liceul ala cred ca de tine imi e cel mai dor, in rest m-am pierdut de tot, de toate, de toti. Nu cred ca am uitat calee, cred ca am uitat sa fac pasii, dar invat eu sa merg din nou!
Nu ai putea tu sa ma inveti sa iubesc? Nu, nu pe tine! Pe cineva care sa merite. Sa am rabdare, sa il privesc ore in sir fara sa ma satur, sa ma pierd prin el, sa il ascult, fara sa imi doresc sa mai termine? Cred ca un pas l-am facut deja... am rabdare sa il las sa isi faca ordine in viata, fara termen limita (atunci cand va veni ziua in care nu voi mai putea, am sa il anunt ).
Sa trecem peste cu zambetul pe buze :) ! Ce am facut in ultima vreme? Am stat in biker's ( pt ca acolo lucrez), cam jumatate de vara, m-am betzivanit prin centru (vorba unui prieten), am tot fumat, chiar prea mult (tigari- pentru ca sunt un copil cuminte, vorbind serios acum), am ranit o persoana draga mie si imi pare tare rau. Eu i-am spus ca-s naspa, el nu a vrut sa creada. Mai nou, am auzit ca as fi si ticaloasa, dar tot o fata draguta raman :)) .
Asa. Si am trecut prin perioade mai frumoase, mai putin frumoase. Am tot ras, am picat in butoiul cu melancolie, cred ca am plans de vreo 2 ori in toata vara, odata (legat pentru ca asa se scrie mai nou) zilele trecute din cauza racelii. L-am reintalnit pe domnul R. si a fost spectaculos! Chiar si acum mai zambesc. A fost incredibil pentru ca am avut aceleasi sentimente de altadata. M-a certat pentru ca am fugit atatea luni, i-am spus ca il iubesc si ca mi-a fost atat de dor de el ( si da, mi-a fost atat de dor cum nu mi-a fost de nimeni niciodata). Si inca mi se mai face dor de el.
Parti proaste: nu am mai baut cafea de duminca de la alex, nu am mai fumat o tigara (intreaga, pentru ca un fum am tras si mai devreme, insa nu o pot termina) tot de duminica de la bar... toate astea pentru ca m-a luat pe mine draguta de raceala. :)
Si cu asta cam tot! Rux inca traieste! ;) Si spectaculos :))
pana data viitoare ascultati " 21st century breakdown"- green day sau "baby"- serj tankian!

Uitarea

Primul si cel mai simplu pas in definirea uitarii, il facem deschizand dexul sau un link care sa ne trimita spre dex. Apoi cautam UITAREA si ceva din ceea ce gasim se arata si mai jos.
UITÁRE, uitări, s.f. 1. Faptul de a uita, de a nu-şi aduce aminte (de cineva sau de ceva); lipsa oricărei amintiri. ♢ Uitare de sine = a) visare, reverie; b) nepăsare (altruistă) faţă de interesele proprii. ♢ Expr. A da (sau a lăsa) uitării (pe cineva sau ceva) = a nu se mai interesa, a înceta să mai iubească sau să-şi amintească (de cineva sau de ceva), a se sili să uite. ♦ Rătacire morală. 2.. Fig. Nefiinţă, neant. – V. uita.
Stateam intr-o seara de toamna in masina si beam o cafea, atunci a fost momentul in care am fost intrebata daca stiu care e lucrul cel mai de pret care i s-a dat omului. M-am gandit putin si i-am raspuns: GANDIREA! Imediat am fost contrazisa cu un alt raspuns: UITAREA. Mi s-au adus si argumente si am ajuns la aceeasi concluzie cu el. Daca nu am fi putut sa uitam, fie totul ar fi fost prea simplu, fie prea complicat.
In concluzie, uitarea este prietenul cel mai apropiat dupa un esec. Insa cel mai mare pacat, tristete, e ca uitam prea mult. Ne uitam prietenii cand ne indragostim, ne aducem aminte de ei dupa, uitam clipe care la un moment dat au fost importante pentru noi, ii uitam pe cei care nu mai apartim acestei lumi, dar care ne-au fost dragi la un moment dat. Uitam oameni pe care intr-un anumit timp ii iubeam cum nu ne puteam imagina vreodata ca vom putea iubi.
Uitam prea repede uneori... poate ca asta e punctul in care voiam sa ajung. Nu stiu daca te-am uitat in intregime, dar o mare parte din mine te-a uitat. Peste 2 zile sunt 2 saptamani de cand nu te-am mai vazut. Mi se pare ca a trecut o vesnicie. Iti multumesc macar pentru ca mi-ai dat sansa sa fiu fericita, m-ai lasat sa aleg ce vreau sa fac.
Nu stiu daca iti e dor, desi recunosc ca nu m-ar deranja deloc asta, nu stiu daca imi e dor, poate doar putin, dar nu te intereseaza oricum acest aspect...
Am citit zilele trecute un post intitulat ADIO. Sa stii ca atunci cand am inceput sa il citesc m-am gandit la tine. De cate ori mi-am dorit sa iti spun acelasi lucru. Dupa ce l-a citit si D-soara I., mi-a zis ca pare ca iti e dedicat. Hai sa il cautam si sa ii cerem scuze lui PADRE daca il deranjeaza cu ceva ca l-am adus pe acest blog si l-am adaptat la feminin sau masculin, in functie de caz.
"Atat de mult mi-am dorit sa iti spun asta! De cate ori stateam si ma gandeam cand va veni clipa in care voi putea sa stau dreapta, fara nici cea mai mica retinere, si sa spun senina “Adio”.
M-am saturat de tine! M-am saturat sa te simt intotdeauna rece. Atat vroiam de la tine, un pic de caldura, sa imi simt sufletul cum tresalta macar un pic. Dar nu. Tot ce primeam din partea ta era… nimic… Esti un sloi, asta esti, incapabil de a face macar sa apara o floare. Sa-mi bag picioarele de nu am incercat. (...)
Si nu vroiam sa se termine. Dar a trebuit sa se termine, nu-i asa? A trebuit sa o faci din nou. asa cum ai facut-o si inainte. Macar o data speram sa fie altfel. Chiar speram! (...)
Asa ca iti spun adio. Nu te mai vreau. Nu vreau sa ma mai trezesc dimineata si sa vad ca tot nu esti aici. Du-te altundeva. Aici nu mai esti dorit. Crede-ma. Si nu e vorba doar de mine. Nimeni nu te mai vrea aici. Poate ca inainte cineva isi dorea sa te vada, ca poate i-ai lipsit. Dar si asta de rare ori. Asa ca pleaca! "
Stii cat de mult mi-am dorit sa renunt la tine, nu? Sa imi vad de viata mea, sa ma plimb de nebuna pe strazi, daca acela era lucrul care ma facea fericita, sa ma duc intr-un club sa dansez si sa beau salitos pana dimineata si apoi sa il intreb pe barman de unde si-a luat pierce-ul, sa stau cu prietenii si sa radem la bancuri seci, sa n-am bani, dar nu de asta sa depinda fericirea mea. Sa ma prinda zapada in tenesi si ametita de la putin alcool si sa alerg prin zapada, sa nu mai astept tramvaiul si sa ma bat cu bulgari cu Irina, sa am bani de tren, dar sa merg cu nashul acasa pt ca sunt simpatica si se poate... sa primesc mesaje de la toata lumea si sa nu ma mai deranjeze ca tu nu dai niciun semn.
Intr-o oarecare masura ma bucur ca s-a terminat tot, dar intr-o alta masura regret ca te-ai schimbat. Eee, nu mai e loc de pareri de rau. Viata si-a continuat traseul, ies vinerea si sambata in oras, in club sau la ping pong, cu el sau cu prietenii. Ma simt ca un om de 20 ani care traieste ca unul de 20, nu ca unul de 20 care traieste ca unul de 30. Ma simt altfel, intr-un mod ciudat cand sunt singura, de unde si teama de singuratate, intr-un mod teribil de bine cand sunt cu cine drag mie langa mine :)
Si, in incheiere, citate celebre :) and a big smile for everyone!
" Te uit pentru ca tu esti sufletul sufletului meu." R. Tagore
" Uitarea ni se pare o tragedie. Uitarea e suprema lasitate." V. Eftimiu
" Uitarea este un burete de stres pe care nu il gasesti niciodata cand ai nevoie." Pierre Veron
" Voi incerca sa uit. Aduceti-mi numai aminte!" Valeriu Butulescu
" Uitarea e prima facultate a omului." Albert Camus
" Viata nu-i posibila decat prin uitare." Emil Cioran



P.S. : Recunosc ca imi e dor sa mi se spuna "te iubesc, bazdaganie!" .

un pitic ce danseaza

A fost un inceput de joaca... o cafea si un suc sau doua ceaiuri, nu mai retin prea bine acest aspect.
Au fost vorbe, discutii ca intre prieteni, ca mai apoi sa se incheie totul cu cateva saruturi. Urmeaza o serie de mesaje, convorbiri interminabile, ore intregi consumate in fata unui monitor si a unei tastaturi, zambete.
Pentru ca totul mergea prea bine, de ce nu ar fi putut sa fie impreuna? Prea bine ca au putut. In fine, voiam sa ajung la un subiect mai delicat: cum iti dai seama ca iubesti?
De ce trebuie sa trecem prin serii de suferinta? de ce trebuie sa ne jucam cu sentimentele oamenilor? de ce trebuie sa para intr-un fel si la sfarsit sa imi arate cine a fost? de ce sa fie viata atat de complicata? de ce a incercat in nenumarate randuri sa imi demonstreze ca nu pot ajunge la nivelul pe care il considera el inalt? de ce el ma face sa zambesc si cand ma gandesc la el am mereu zambetul pe buze?
de ce nu ma mai afecteaza nimic din ceea ce zici tu, desi te-am iubit atat de mult?
EL... e diferit de cei pe care i-am intalnit de un an jumatate incoace... nu e barbatul serios, pregatit sa mearga la birou mereu, desi isi petrecea multe ore intr-o garsoniera, nici baiatul care voia sa para barbat si odata cu trecerea timpului mai descopereai n minciunele, nici cel care asculta rock si ma iubeste asa neconditionat.
E toxic baiatul asta, creeaza dependenta! :) incredibil, dar sunt fascinata de felul lui de a fi sau de a se purta cu mine. nu a trebuit sa renunt la cafea, la tigari sau la alte lucruri din trecut si TRAIESC IN PREZENT!
Ma simt de parca am prins viata, sunt ca in septembrie anul trecut, mereu cu zambetul pe buze, sociabila cat incape.
Astept sa vina ziua de maine, sa il vad, sa ma intalnesc cu prietenii. tot cei din liceu raman prieteni! am chef de o bere, de un ping pong, desi nu ma pricep de nicio culoare. am chef de el si de calmul lui bine definit.
Ma bucur doar ca mi-am demonstrat ca poate sa mearga si mai bine decat acum 2 saptamani :)
Multumesc tie!